mugurel şi rozosina
cînd s-a născut mugurel trei magi de la răsărit
aveau treabă
unul îşi pilea unghiile
unul îşi ţesăla cămila
unul punea ciucuri la un covor persan
şi-au călătorit ei peste munţi şi mări
pînă au ajuns la oficiul poştal şi i-au trimis lui mugurel
o telegramă prin care i-au urat de viaţă lungă
sănătate şi alte chestii
care s-au împlinit
mugurel şi-a urmat destinul şi a ajuns cel mai mare expert în păsărică
el a deschis magazinul de păsărică de unde oricine
îşi poate lua conserve de păsărică
zacuscă de păsărică
păsărică în oţet
compot de păsărică
salată de păsărică în sos de hrean
unde sînt rafturi întregi cu budincă de păsărică
şi panouri publicitare colorate pe care scrie
veniţi de luaţi păsărică
…
Rozosina ajunse acasă obosită după un număr de ceasuri
de muncă intensă în folosul omenirii
la fabrica de bocanci pentru peşti. Deschise cu poşeta
din piele de vacă proastă uşa coteţului, se aruncă pe pat,
slobozi un rîgîit delicat, un vînt infinitezimal şi oftă din adînc:
„Dumnezeu nu doreşte moartea celor lipsiţi de apărare, ci întărirea lor”.
Aşa că se îmbrăcă în hainele de oraş: fusta mini, şosetele flauşate albe,
sandalele negre cu toc şi plecă spre bodega
„Maestrul poziţiilor de rugăciune”, unde era seară de rugăciune
cu rugăciune în grup. Şi unde era Mugurel. Trecea printre oameni
cu mîna la inimă şi îi urma pe toţi de parcă inima lui
ar fi fost o inimă cu cinci camere: în patru se făceau de toate,
nunţi, botezuri, îngropăciuni. A cincea cameră era goală
şi-a intrat Rozosina în ea cînd a intrat în bodegă. S-a uitat Mugurel
în ochii ei adînc şi zis: Sperma mea se face roz
cînd mă uit în ochii tăi! S-a uitat şi Rozosina în ochii lui
şi-a zis: Te iubesc, deci exist!
Şi s-au plăcut.
…
primul bărbat al rozosinei era un om care credea
că trăieşte cu şerpii
nu avea nici un gînd pentru că orice gînd ar fi avut
veneau şerpii şi i-l mîncau
nu făcea sex cu ea pentru că se temea
să nu verse şerpii din el în ea
mugurel a iubit-o din prima şi s-au zvîrcolit pe pat
cu tavanul văruit deasupra şi legea morală în suflet
şi a fost rozosina în noaptea aia o megafemeie
o gigagacică
şi a fost mugurel bărbatul de-al doilea al rozosinei
şi-au trăit trei sute cincizeci şi şapte de ani
şi-au avut fii şi fiice
Publicat acum 2 days la 8:14 pm. 1 comment
Circuitul manelei în natură – exerciţiu de adecvare
Cu mare plăcere găzduiesc acest text al prietenului meu, născut poet, Lucian Vasilescu. Şi vi-l propun spre meditaţie.
Generoasa propunere pe care mi-a făcut-o prietenul Horia Gârbea, aceea de a colabora la numărul din ianuarie 2012 al revistei „Luceafărul”, m-a găsit zgâriind cu peniţa (prinsă în toc şi muiată în călimară) în paginile unui registru cu coperte groase, la un poem. Cam de doi ani scriu aşa, cu tocul, şi sper ca, atunci când voi isprăvi, să public ce-am scris, într-o carte. Mi-am propus să fie ultima carte pe care am s-o public. Îi ştiu de pe acum titlul, îi ştiu şi subtitlul şi motto-ul. N-am să mai public cărţi de poezie după aceea. Iar grupajul apărut zilele acestea în „Luceafărul” este ultimul pe care-l mai public în revistele literare. Am decis să mă opresc şi mă bucur că mă opresc aici, unde se poate spune că am început. Am început la 1 aprilie 1990, tot la „Luceafărul”, angajat de Laurenţiu Ulici drept secretar de redacţie. Pe atunci eram pregătit pentru ceea ce speram să se întâmple, acum nu sunt deloc dispus să-mi asum ceea ce s-a întâmplat. Pe atunci viitorul îmi părea o formă pentru care credeam că voi genera şi eu conţinut. Acum, viitorul este departe de a fi ce-a fost. Pe atunci abia dădea colţul manelei şi dânsa era atât de mică încât n-aveam cum şti ce-o să devină când se va face mare. Acum, maneaua s-a întins pretutindeni, acoperind noi şi noi teritorii. A început ca un soi de muzică (interpretată de umanoizi cu nume de cârnaţi) pentru retardaţi, acum a devenit un loc comun. Pretutindeni şi în toate puterile statului. Până şi câinii, îndeosebi „câinii de pază ai democraţiei”, latră şi ei, tot în ritm de manea, pe texte de toată jalea şi suspinul. Atât de grozav a crescut maneaua românească, încât dacă mai-marii zilei ar avea inspiraţia să schimbe imnul naţional cu o manea, nimeni nu i-ar mai greşi cuvintele. Ba chiar sunt convins că, ascultând înaintea meciurilor o manea în locul imnului naţional, „băieţii” din echipa naţională de fotbal, atinşi la coarda sensibilă (singura, de altfel) şi-ar da şi duhul pe teren, calificându-se şi câştigând orice campionat le-ar sta în cale, întru gloria sportului românesc. Avem, în brava noastră Republică Manelistă, manea politică, manea executivă, manea judecătorească, manea administrativă, manea media. Avem clădiri în formă de manea, avem o manea a infrastructurii, una a privatizării, alta a sindicatelor, una a învăţământului şi o alta a asistenţei sociale, avem maneaua ocrotirii sănătăţii şi maneaua mediului, avem maneaua de la pagina cinci, maneaua talk-show-ului şi manea parlamentară, o manea a proscrişilor şi una a celor care se dau cu maşini care costă mult mai mult decât până unde ştiu proprietarii lor să numere. Şi tot aşa. În zumzetul ăsta zgârâi şi eu cu tocul şi peniţa, într-un registru cu coperte groase, la ultima carte de poezie pe care o voi mai publica. Am crezut, vreme de mai bine de douăzeci de ani, că-mi locuiesc visul. Se vede treaba c-am adormit visând frumos şi m-am trezit în plin coşmar – ce-i drept, tot un vis şi acesta. Am mai crezut şi că binomul gazetărie-poezie este unul funcţional. Despre cuvinte am crezut că ele sunt cele care ţin lumea laolaltă, să nu se destrame. Am crezut în puterea lor de a zidi, de a întemeia. Şi am avut dreptate, de fiecare dată, doar că lucrurile nu stau cum am crezut eu în lumea asta, în limba asta şi nici acum.
Pe de altă parte, bag de seamă că se vorbeşte în perimetrul aşa-zisei „lumi literare” mai mult despre Poet decât despre Poezie, în vreme ce eu găsesc că lucrurile ar trebui să stea fix pe dos. De asemenea, mai observ şi că receptarea instituţională a poeziei (cea care generează şi orientează, atâta câtă este, şi receptarea publică) porneşte tot de la autor pentru a ajunge (abia uneori) la text. Iarăşi anapoda. Sau cel puţin aşa cred eu.
În fine: constat şi că reacţia literară de rezistenţă la sistem este înlocuită, din ce în ce mai mult, pe zi ce trece, de o reacţie de adecvare. Drept pentru care mă voi adecva şi eu la mine însumi şi, după ce voi publica această ultimă carte, mă voi retrage înăuntrul bucuriei, speranţei şi libertăţii din care mă nutream, scriind, înainte de 1989. Doar că n-am să mai public. Nu vreau să sune patetic, dar pentru mine poezia a fost (şi este) un fel de a scrie, complementar unui fel de a fi. Şi aş vrea ca aşa cum a fost (şi încă este), aşa să şi rămână.
PS
Cu ajutorul lui Dumnezeu, voi publica volumul „Ţara mea, viaţa mea, dragostea mea (despre modesta mea ratare personală)” anul acesta, la o editură importantă, dar care nu a mai publicat niciodată literatură, cu atât mai puţin poezie. Aş vrea ca, împreună cu editorul, să facem în aşa fel încât cartea să aibă parte de o lansare specială şi de o difuzare care să ocolească locurile/ reţelele comune. „Ţara mea…” va fi disponibilă exclusiv pe suport de hârtie. Celelalte cărţi, publicate de-a lungul vremii, vor putea fi găsite pe un site pe care îl voi „inaugura” în curând.
De aici înainte, dacă textele mele vor mai fi invitate la întâlniri publice (lecturi, festivaluri) voi continua să le însoţesc, pentru că aşa se cuvine. Totodată, am hotărât să nu depun, atunci când va apărea, ultimul meu volum pe masa niciunui juriu literar. Mai mult: îmi amputez acum, voluntar, orizontul de aşteptare al oricărui premiu literar sau pentru literatură. Aş vrea să fiu bine înţeles: nu acuz – doar constat şi mă recuz.
Lucian Vasilescu
Publicat acum 3 days, 7 hours la 1:38 pm. 2 comments
După douăzeci de ani
O fotografie cu Mircea Zaciu, Marian Papahagi (Dumnezeu să-i odihnească!) şi Adrian Suciu, realizată, în anii ’90, de Radu Afrim.
Publicat acum 1 week, 3 days la 5:05 pm. 2 comments
Vin mai este
Mi-aduc aminte de cînd eram bătrîn
şi mergeam pe o stradă care trebuie să existe.
Era linişte. Să umplem liniştea noi!, a strigat cineva
în crîşma veselă care trebuie să existe,
unde-s cîinii şi femei frumoase ca seminţele
roditoare. Eram bătrîn şi adunam cocoaşe
de odihnă în spate pentru acum.
Sînt bătrîn şi încă mai fug de acasă
pe străzi care trebuie să existe. Eu şi amarul meu
sîntem prieteni buni: nici nu-l înec
şi nici nu-l sugrum. Şi nici
nu ne părăsim unul pe altul – bem împreună.
Eu şi-amarul meu în crîşmă:
vin mai este, noi mai sîntem!
Publicat acum 2 weeks, 4 days la 11:17 am. 3 comments
Volumul Mitologii amînate, Cartea de poezie a anului 2011
Volumul “Mitologii amînate” a fost nominalizat la categoria “Cartea de poezie a anului 2011″. Cum cred că trebuie să mai treacă ceva vreme poetică pînă să-i pot concura la premii pe unii dintre scriitorii alături de care sînt nominalizat şi consider că simpla nominalizare într-o asemenea selectă companie este o onoare pentru mine, vă invit să votaţi volumul în topul realizat pe baza voturilor cititorilor. Puteţi vota la link-ul de mai jos! Mult succes tuturor!
http://www.agentiadecarte.ro/top-gala-tinerilor-scriitoricartea-de-poezie-a-anului-2011/
Cum am și cîștigat topul respectiv, țin să vă mulțumesc tututor pentru voturi, pentru implicare, pentru zecile de mesaje de susținere și pentru faptul că ați dovedit, încă o dată, că fiecare scriitor are cititorii pe care îi merită! Clasamentul final îl găsiți la link-ul de mai jos.
Publicat acum 1 month la 5:55 pm. 18 comments
Suciu
Mulţumiri lui Victor Potra pentru producţia video fără cusur.
Publicat acum 1 month la 2:30 am. 3 comments
Lista librăriilor în care găsiţi volumul Mitologii amînate
http://www.hergbenet.ro/in-ce-librarii-gase%C8%99ti-car%C8%9Bile-herg-benet.html
Publicat acum 1 month, 1 week la 10:32 am. Add a comment
Artgothica, decembrie 2011, fotocronică
Foto: Ovidiu Mihai Babolea