You are currently browsing the Poezie category.
La trei ani, îmi spuneam singur, cu voce tare,
povestea de noapte bună. O poveste în care eu,
la cinci ani, luptam singur cu spaimele
vîrstei – păianjenii, fantomele, şerpii. Şi cu
frica nelămurită de vîrsta şapte cînd,
singur în noapte fiind, trece pe dinaintea ta
un tren cu vagoane luminate. La patruzeci,
rama oglinzii e căminul insectelor mici şi sătule
iar eu mă văd pentru prima dată, cum
aş bea singur un vin de care uitasem.
Ca un actor la machiaj. Ca un actor ratat
al propriilor mele vicii care îmbătrînesc şi ele
şi dau fuga să-şi ascundă firele albe. Lutul galben
se iubeşte cu ploaia impură; dacă am ajuns singur
prin glodul ăsta, nu înseamnă că am plecat singur.
S-au tot rătăcit din ei pe drum. Pe unul l-a
înţepat viespea cu burtă roşie care numai pe aici
trăieşte şi care n-a primit nume. Altul s-a
oprit la crucea unei femei care a murit născîndu-i
un prunc; nu ştiu dacă să o plîngă ori să o învie,
căci tovarăşii mei au, uneori, darul învierii din morţi.
Şi pe mine m-au muşcat jivine cu ochi tulburi şi
în mai multe rînduri am fost încredinţat că sîngele meu
e mai greu decît mine şi n-am să pot să-l mai car.
Prietenul meu cu care am vînat împreună buburuze
şi broaşte şi trăznete prin furtunile vîrstelor mici
s-a oprit şi el şi mi-a spus pentru ultima dată,
cu voce tare, povestea de noapte bună. Singur, astfel,
am ajuns în ţara mea mică şi tristă, în care văd o siluetă
mică şi tristă făcîndu-mi, chiar şi acum, semne cu mîna.
Sau întinzîndu-mi o ţigară. Va fi veselă să afle că toate
femeile mele, chiar şi acum, seamănă numai şi numai
cu ea şi că mi se face rău după ţigările lor.
Publicat acum 2 months la 11:00 am. 2 comments
Bunica mă căuta în cap şi scînceam de plăcere
ca un iepure scăpat dintr-o primejdie de moarte.
Bunica prindea purecele şi-l zdrobea între unghiile
degetelor mari ale mîinilor. „Poc”, făceau purecii,
cîte doi, cîte trei, cîte cinci.
Eu n-am reuşit niciodată să zdrobesc purecele între unghii:
dacă prindeam unul, mă chinuiam să-l bag în gură
şi-l zdrobeam între dinţi. Gustul acela de copilărie
pe bune s-a tot rărit pînă nu l-am mai găsit nicăieri.
Şi alte treburi sînt din din ce în ce mai rare:
de cîţiva ani, n-a mai căutat nimeni nici un purece
în capul meu şi Dumnezeu a greşit
cînd a chemat-o pe bunica la el dar eu nu mă supăr.
Publicat acum 4 months, 4 weeks la 4:07 pm. 1 comment
Dacă aş ajunge la magazinul cu destine, sigur
mi-aş lua unul second-hand, impermeabil şi atît de larg
încît aş pluti în el şi-ar trebui să mă încing peste mijloc
cu o sfoară groasă, cum am văzut într-un film că purta
Ioan Botezătorul. Cred că în filmul ăla în care
juca Maia Morgenstern cu Iisus Hristos dar nu sînt sigur.
Şi-apoi mi-aş căuta o femeie,
dar o femeie pe măsura costumului meu larg
ar trebui să aibă sexul binecuvîntat şi o femeie din asta
numai la casa de binecuvîntare se poate găsi.
Ar trebui neapărat să fi văzut şi ea filmul ăla
în care joacă Maia Morgenstern cu Iisus Hristos,
să stea pe bancă într-un parc oarecare,
avînd în stînga un castan oarecare, în dreapta statuia
unui scriitor oarecare, albită de găinaţul porumbeilor,
să mă aibă pe mine dinainte, să se uite la mine nepotrivit,
ca la un costum larg pe un trup strîmt şi să spună:
Toată viaţa te-am aşteptat şi încă o să te mai aştept!
Iar eu să o bat la fund cu sfoara udă,
să simtă şi ea măcar niţică durere.
Publicat acum 5 months, 1 week la 6:50 pm. Add a comment
În mine e-un îngeraş mic, locuind într-un întuneric roşu
împreună cu un număr de pisoi orbi. Cînd deschid ochii,
în albul lor se văd ochii pisoilor orbi şi fîlfîirea îngeraşului mic.
El îşi trage un scăunel în faţa inimii şi
joacă zaruri cu Dumnezeu care e
atît de rătăcit înăuntru încît pierde mereu. Şi se plictiseşte
să tot piardă şi îşi vede de treaba lui şi mă lasă
în seama îngeraşului mic şi îngeraşul mic
mă duce la curve şi la beţii. Îngeraşule, îi spun,
să te ia dracu pentru fiecare noapte în care au adormit
pisoii flămînzi în întunericul roşu
şi Dumnezeu s-a culcat învins! El rîde cu poftă şi spune:
He-he! Iar ai scris un text despre tine!
Publicat acum 5 months, 1 week la 6:48 pm. Add a comment
trăiesc răceli exotice: expectorez
tunuri, cadavre şi cai. trăiesc febre
pe care le studiază strategii
în ajunul marilor înfrîngeri. mă las
purtat prin saloane doldora de ficuşi
ca un grădinar beat printr-o livadă pe rod.
scriu lucruri cu un singur mesaj transparent:
sînt un bărbat alb, caucazian,
la mijlocul vieţii, cu o genealogie incertă,
îndrăgostit de el însuşi.
scriu lucruri ca şi cum
existenţa ar avea un sens.
doctorii îmi descoperă boli cu nume
aproape erotice şi mă îndrăgostesc de ele
fără preludiu.
copiii mei spun că nu sînt un tată bun
şi mă îndrăgostesc de imaginea mea
îmbătrînind singur la azilul taţilor rataţi.
pe scurt,
orice femeie care nu face sex cu mine e frigidă.
Publicat acum 5 months, 2 weeks la 1:08 pm. 3 comments
atît te iubesc încît
copiii tuturor femeilor singure din lume au tată
iar noi sîntem un orfan plîngînd atîrnat de gîtul
unui bărbat care plînge
atît te iubesc încît
nici o armată nu mai ia prizonieri
învinşii mor toţi în dragostea noastră
iar noi sîntem un soldat aproape ucis
aninat de gîtul unui soldat mai mult viu
atît te iubesc încît ţi s-au asprit mîinile
atît te iubesc încît meriţi tot ce mi se întîmplă
Publicat acum 6 months, 1 week la 4:22 pm. 2 comments
Sînt un erectil mergînd către tine. Un erectil tîrît către tine după legile neînţelese ale morselor şi balenelor şi ale altor o mie de specii. Tîrît prin viscol către tine unde fiecare venă a mea încolăceşte o venă a ta şi fiecare os al tău creşte din cartilagiile mele. Toţi au scris despre sex, s-au tăiat o mie de păduri pentru vorbele lor. Au povestit prin crîşme, au făcut filme porno cu pauze de dialog. Iar eu sînt un erectil tîrît către tine şi înjur străzile pustii: ar trebui să găsesc măcar doi astronomi, să-i aduc să stea la picioarele patului nostru. Sînt încredinţat că ar desluşi taina disoluţiei finale şi ar asista la spectacolul epopeic al unei găuri negre devorînd o altă gaură neagră. Mulţimi de ani-lumină a străbătut fiecare particulă a mea ca să se piardă în fiecare particulă a ta şi-au murit mii de stele ca să stăm noi faţă în faţă, goi. Peste vrafuri de ani, ne vom licări cu tandreţe din stele împrăştiate în moarte şi ne vom recunoaşte, copilăreşte, de foarte departe.
Pînă atunci, sînt un erectil tîrît către tine, unde fiecare venă plesneşte şi fiecare os arde ca vreascurile în foc. Patul acesta, nesupravegheat de astronomi, înghite hărţi pentru care şi-ar da viaţa toţi căutătorii de comori ai lumii noastre şi a încă o mie de lumi şi ar fi mîntuiţi.
N-am să mai scriu despre sexul cu tine: e ultima dată. Să ştii că sînt un erectil rătăcind către tine. Că orice gînd e ruină. Orice aducere aminte, tortură. Orice măsură, tîmpenie.
Dar tu toate astea le ştii. Scriu spre folosul nefericiţilor care n-au trăit niciodată orgasmul asediat de cîrcei, de cuţite prin inimă, de dureri în stomac, de lumini sfîşietoare pe retină. Ale căror piei nu s-au jupuit niciodată ca un şmirghel pe alt şmirghel şi nu s-a turnat lichidul sărat pe rana proaspăt adusă în lume. Pe care nu i-au usturat ochii şi cărora nu le-au plesnit buzele.
Iar noi, care le-am trăit pe astea şi altele, vom trăi restul în linişte. Un gînd fugar va aduce leşinul şi umezeala înlăuntrul fiecăruia dintre noi, fie că ne vom înghesui între oameni, fie că vom plăti impozite la ghişeele statului, că ne vom mîngîia rudele sau cîinii, că ne-o vom trage cu alţii.
N-am scris acestea de dragul scrisului sau pentru că sînt nebun. Sînt doar un erectil rătăcit, o busolă fără Nord.
Şi nu voi putea să povestesc nimănui, niciodată, nimic. Aş fi ridicol ca Sfîntul Gheorghe luptînd cu un gîndac.
Publicat acum 6 months, 3 weeks la 2:15 pm. 3 comments
Prieteni, nouă ne-a dat Dumnezeu, ca pe o aşchie între oasele frunţii,
darul acesta: să ne vedem scena din urmă. Şi-i mulţumim pentru asta. O margine
de drum, un braţ de apă curgătoare, un cîmp deschis, văzute fiecare aievea.
Astfel, păşim cu îndrăzneală, ştiind că nu vom pieri.
Netemători de dintele şarpelui, de foc sau de fier, purtînd icoana decorului
ultim, ca o amintire vie. Iar cînd vom vedea înainte,
fiecare după puteri, cireşul negru sau pietrele albe din icoană,
vom păşi neşovăielnic, ca unii care ştiu
că nu e drum înapoi.
Vom păşi dincolo şi-i vom mulţumi lui Dumnezeu pentru darul acesta,
cu faţa-n ţărînă, sorbindu-i colbul de pe gleznă.
Publicat acum 1 year la 11:42 am. 1 comment
Oraşul este indiferent
ca măruntaiele unei păsări de noapte înjunghiate.
Tu ştii că sărbătorile sînt perfecte să îmbătrîneşti mult şi singur
sub masca fericirii de ocazie: eşti înduioşătoare
ca un ateu aprinzînd lumînări pentru morţi
în ideea că nu se ştie niciodată.
Mîna mea ca o viperă
îngheţată între sînul tău şi cearşaful cu urme de trupuri şi somn. Mîna
mea ca un animal dispărut într-o rezervaţie de animale-mblînzite.
Sînt vinovat pentru mai multe zile. Mîna mea îngheţată
e singurul monument pe care-l ridic.
Ca un cearşaf alb într-un război alb.
Publicat acum 1 year, 2 months la 2:22 pm. 1 comment